România și Ungaria au furnizat în luna iunie aproape 60% din importurile de energie electrică ale Ucrainei, care la rândul său și-a dublat în această lună volumele importate până la un nivel record, ca urmare a bombardamentelor rusești ce au afectat sistemul național. Probabil că acesta a fost unul din principalele motive, alături de canicula instalată, pentru care piețele spot de la București, Budapesta și Balcani au fost cele mai scumpe din Europa, prețurile din regiune deconectându-se practic de cele din vestul continentului.
OPCOM și-a pierdut, cel puțin teoretic, statutul de monopol pe care îl deține în organizarea și administrarea piețelor spot de electricitate, practic însă va rămâne probabil singurul operator al acestor piețe, costurile pentru un eventual concurent fiind unele ridicate. Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a pus în dezbatere publică două proiecte de ordine referitoare la licențieri, prin care ar putea fi desemnați mai mulți operatori desemnați ai pieței de energie electrică (OPEED) care să administreze piețe pentru ziua următoare (PZU) sau Intrazilnice (PI).
Volumele de gaze tranzacționate pe cele 2 piețe spot operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM) au atins joi un nivel maxim istoric, de peste 67 GWh, reprezentând un procent de 13% din consumul intern, procent de 4 ori mai ridicat decât cel înregistrat în urmă cu un an.